Oban 12 ani Special Release 2021 0.7L
Distileria Oban este punctul de frontieră între vestul regiunii Highland şi zona insulară, locul de întâlnire dintre mare şi uscat. Locaţia este una izolată. Distileria a fost înfiinţată de John şi Hugh Stevenson în anul 1794 şi se numără printre cele mai vechi distilerii licenţiate încă active din Scoţia. Oban este şi una dintre cele mai mici distilerii de whisky, fiind a doua cea mai mică din portofoliul Diageo, după Royal Lochnagar. Cei care au condus de-a lungul timpului distileria au îmbrăţişat tradiţia ospitalieră şi activităţile civice, valori care nu se regăsesc doar în ordinea de zi a distileriei, ci sunt specifice oraşului. Sortimentul etalon al gamei este cel de 14 ani, care reprezintă West Highlands în colecţia Diageo’s Classic Malt încă din 1987. Un alt sortiment de seamă este Oban Distiller’s Edition Montilla Fino, un whisky sofisticat şi expresiv, extrem de apreciat de cunoscători şi experţi. Distilat în 2008, acest single malt Oban 12 ani Special Release 2021 a fost maturat în butoaie de stejar american proaspăt carbonizate, înainte de a fi îmbuteliat ca parte a lansărilor speciale 2021 ale Diageo. Mirosul său dezvăluite arome de alge marine crocante, sare de mare, piper negru, fum ușor, sos chilli și ulei de măsline. Gustul oferă note de lămâie, condimente de stejar, ierburi de grădină, aer marin sărat și piper uleios care persistă în final. 
Caracteristici
Categorie Whisky
Origine Scotia
Stil Single Malt
Regiune
Vechime 12 ani
Alcool 56.20%
Litraj 0.7L
Afumat Da

Oferte


finebar.ro acum 2 zile IN STOC
719.95 RON
king.ro acum 2 zile IN STOC
719.99 RON
whisky-more.ro acum 2 zile IN STOC
798.00 RON
alfadrink.ro acum 2 zile IN STOC
819.95 RON


Produse similare

finebar.ro acum 2 zile 46.3% abv
de la: 201.11 RON
alfadrink.ro acum 2 zile 40% abv
de la: 195.00 RON
finebar.ro acum 2 zile 46% abv
de la: 268.94 RON
finestore.ro acum 2 zile 56.2% abv
de la: 209.98 RON
alcoolstore.ro acum 2 zile 46% abv
316.00 RON de la: 262.00 RON -17%